Cursuri Germana pentru parinti

Cursul de limba germană pentru părinţi

Una din ideile de aur ale Şcolii „ Hänsel und Gretel “ este aceea prin care şi părinţii elevilor vor ajunge să cunoască şi să converseze în limba germană. Astfel, anual sunt organizate cursuri de învăţarea limbii germane pentru părinţi cu scopul de a putea conversa cu proprii copii şi pentru a participa la viitoarele activităţi tematice la care vor fi prezenţi specialişti din Germania.

În anul şcolar 2013-2014, cursul de limba germană pentru părinţi a fost susţinut de domnişoara Anne BRANDENBURGER, studentă a Universităţii Jena din Germania, secția studii sud-est europene, specializată în predarea limbii germane pentru străini.

Pentru mine, metoda folosită de domnişoara Anne a fost una nouă, atractivă, relaxantă şi eficientă care şi-a atins ţintele prestabilite. Fixarea noţiunilor s-a realizat prin repetarea acestora în mod programat, prin utilizarea jocurilor şi a situaţiilor practice din viaţa de zi cu zi. Pot enumera aici câteva dintre aceste metode: cea a acvariului, folosirea jocurilor diverse (loto, bingo, puzzle), a situaţiilor practice din viaţa obişnuită (de Crăciun, de Paşti, la cumpărături, la talcioc, despre familie, locul de muncă), învăţarea cântecelor deja ştiute de către copii.

Metoda acvariului a fost folosită cu succes la repetarea formulelor de salut şi a întrebărilor şi răspunsurilor specifice conversaţiei dintre două persoane care se întâlnesc pentru prima dată şi doresc să se cunoască reciproc. Metoda constă în realizarea a două cercuri concentrice formate din participanţii la curs, astfel încât fiecare dintre persoanele aflate în cercul de interior vor avea în faţă o persoană din cercul exterior. Persoanele aflate faţă în faţă vor conversa în limba germană până în momentul în care coordonatorul cursului va suna clopoţelul, iar din acest moment, cercul din interior se va mişca astfel încât o persoană va ajunge să converseze cu o altă persoană.

La învăţarea numerelor domnişoara Anne BRANDENBURGER a pregătit fişe pentru jocurile loto şi bingo. Repetarea numerelor prin joc s-a făcut într-un mod plăcut şi antrenant. La fel, ne-am învăţat şi recunoscut auditiv propriile numere de telefon tot printr-un joc pe fişe.

Odată cu urmărirea programei de studiu, domnişoara Anne BRANDENBURGER ne-a împărtăşit şi din obiceiurile şi tradiţiile poporului german, mai ales când am ajuns în preajma sărbătoririi Sfântului Martin, a Crăciunului, a Anului Nou, a Paştelui şi a altor zile de sărbătoare cu specific german.

De asemenea, la învăţarea verbelor s-au utilizat fişe tip puzzle pentru împerecherea informaţiilor după sensul corect.

Amuzante au fost şi lecţiile de învăţarea denumirii fructelor, legumelor şi a diverselor obiecte unde am efectuat cumpărături virtuale, dar şi reale. Am primit oferte de preţuri pentru produsele din magazinele germane având ocazia de a exersa denumirile diverselor produse şi a numerelor odată cu exprimarea preţurilor. Altă dată, domnişoara Anne BRANDENBURGER a realizat un târg real de obiecte la care am exersat modul de conversaţie dintre vânzător şi cumpărător, şi invers.

Iată că a sosit şi momentul verificării cunoştinţelor acumulate : testul (scris şi conversaţie), ale cărui rezultate a adus mulţumire de ambele părţi.

Înafară de cele amintite mai sus, mi s-a părut cu adevărat inovativă ideea de participare a copiilor alături de părinţi, uneori, la acest curs. Astfel, ne-am simţit mai aproape unii de alţii, conştientizând încă o dată sensul organizării acestui curs minunat.

Danke schӧn !

Liliana Graţiela Tienhoven, mama lui Răzvan

Previous

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

decembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031